Alexandr SOLJENITIN
Romancier şi istoric rus, Alexandr Isaevici Soljeniţîn s-a născut în 1918 la Kislodovsk, în nordul Caucazului. A urmat cursurile Facultăţii de Matematică şi Fizică la Universitatea din Rostov. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost înrolat în artileria Armatei Roşii, cu gradul de căpitan. În februarie 1945 a fost arestat pentru vina de a fi redactat o scrisoare denigratoare la adresa lui Stalin şi a petrecut opt ani în închisoare şi în lagăre de muncă silnică, sub acuzaţia de propagandă antisovietică. O vreme şi-a ispăşit pedeapsa la Moscova, într-o şaraşka, o închisoare în care savanţii ruşi arestaţi erau obligaţi să facă muncă de cercetare în folosul regimului. În 1950 a fost mutat într-un lagăr de reeducare din Karaganda. Reabilitat în 1956, la trei ani după moartea lui Stalin şi venirea la putere lui Hruşciov, i s-a permis să se stabilească la Riazan, unde a devenit profesor de matematică şi a început să scrie. O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, publicată în 1962, i-a adus notorietatea. A continuat să scrie romane şi povestiri, care au circulat însă clandestin sau au fost publicate în Occident. Tot în această perioadă a scris romanele Primul cerc şi Pavilionul canceroşilor şi a început lucrul la cartea sa de căpătâi, Arhipelagul Gulag, o trilogie în care Soljeniţîn radiografiază întregul sistem al poliţiei secrete sovietice. În 1965, în timpul unei percheziţii la domiciliu, i s-a confiscat manuscrisul romanului Primul cerc. Imaginea sa publică s-a deteriorat începând cu 1968, an în care, fără permisiunea autorului, în Occident au fost publicate romanele Pavilionul canceroşilor şi Primul cerc. Acesta a fost momentul în care, în urma presiunilor la erau supuşi apropiaţii lui de către poliţia politică, Soljeniţîn a fost de acord cu publicarea Arhipelagului Gulag în Occident. Primul volum a apărut în 1973, în Franţa, consternând întreaga lume occidentală. Pe 13 februarie 1974, Soljeniţîn a fost arestat. I s-a ridicat cetăţenia şi a fost expulzat din ţară. Luând calea exilului, s-a stabilit la Cavendish, Vermont, în Statele Unite. În 1990 Arhipelagul Gulag a fost publicat în URSS. Mihail Gorbaciov, prin decret public, i-a redat cetăţenia la 16 august, acelaşi an. Cu toate acestea, Soljeniţîn va reveni în patria sa abia în vara lui 1994. Pe 5 iunie 2007, preşedintele Vladimir Putin i-a acordat Premiul de Stat. S-a stins din viaţă pe 3 august 2008, la vârsta de 89 de ani.
Alexandr SOLJENITIN
„Cea mai bună carte a secolului XX.“ The Time
Alexandr SOLJENITIN
„Îi datorez lui Soljeniţîn mai mult decât majorităţii sociologilor, istoricilor şi filosofilor care reflectează, de treizeci de ani, asupra destinului Occidentului. Misterul acestui text abia rostit şi publicat ne-a întors pe dos lumea şi reperele ideologice.“
Bernard-Henri Lé

„Un roman de o inegalabilă măiestrie artistică, un antidot împotriva uitării.“ Booklist