Vă recomandăm

picture

Populaţii ale lumii

picture

Aborigenii australieni

picture

Spuma zilelor

picture

Imaginar şi creaţie

picture

Dormi!

Globus

Colectie impresionantă de volume, Globus contine lucrări beletristice diverse, adresându-se unui număr important de cititori

Cele mai multe dintre titlurile care au fost comercializate sub umbrela acestui deja renumit brand au fost reprezentate de opere ale unor scriitori renumiti din literatura universală precum: Gabriel Garcia Marques, J. D. Salinger, John Fowles, Milan Kundera, Michel Foucault, Michel Tournier, Andrei Makine, Julio Cortazar, George Orwell, Ernesto Sabato, Thomas Pynchon, Franz Kafka, Ingmar Bergman, Jostein Gaarder, Boris Vian, Simone de Beauvoir și multi altii.

Imaginea Destina
Mine G. Kirikkanat

 În urma unui cutremur de pământ uriaș, Istanbulul a fost transformat în ruine. Redenumit Nova Roma, orașul se află sub controlul Națiunilor Unite. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, în care inteligența artificială a făcut posibil ca visele cuiva să fie visate de o altă persoană prin intermediul unui implant în creier...

17,90 lei

Imaginea Din pricina mărului
Cem Selcen

 Într-o celulă de închisoare, patru bărbaţi vorbesc despre viaţă, destin, întâmplările vieţii lor sau despre fărădelegile care i-au adus acolo.  Istoriile lor sunt amestecate cu aceea a naratorului, care rememorează punerea la cale şi înfăptuirea unui jaf armat. Din pricina mărului aduce în scenă  o poveste de dragoste ...

22,90 lei

Imaginea Amara cunoaştere
Enis BATUR

Într-o cameră de hotel din Paris, un bărbat scrie un roman întemeiat pe amintiri din călătoriile sale anterioare. Totul începe la Paris, cu douăzeci şi cinci de ani în urmă, dar amintirile şi imaginaţia îl poartă pe scriitor către Milano, Lisabona, Bruges, Marsilia… Ce caută acest om? Cine este el? Poate să se împace cu...

16,00 lei

Imaginea Judecătorul şi călăul său
Friedrich DURRENMATT

La prima vedere, Judecătorul şi călăul său pare a fi un roman poliţist clasic: un asasinat, un comisar care investighează cazul, focuri de armă, un personaj intangibil, influent şi bogat, învăluit în umbre. Dar se dovedeşte că bătrânul comisar Bärlach, care nu crede în metodele criminalisticii moderne, nu îşi desfăşoară...

11,90 lei

Imaginea Zâmbiţi, vă rog!
Kurt VONNEGUT

Un inventator care descoperă o legătură directă cu tot ce-i mai rău în oameni, un consilier în probleme de crimă, un hipnotizator care trece oamenii de cealaltă parte a oglinzilor, un univers kakfian de clădiri numerotate ca emblemă a destinului unui funcţionar profund nefericit, o civilizaţie a furnicilor intelige...

18,90 lei

Imaginea Întoarcerea Generalului
Benoît DUTEURTRE

În Franţa zilelor noastre, generalul Charles de Gaulle revine pe scena politică pentru a rezolva problema decăderii spiritului francez, a mondializării şi a dispariţiei valorilor tradiţionale ale ţării sale. Apariţia Generalului, mort de patruzeci de ani, alimentează numeroase controverse şi teorii, care de care ma...

16,90 lei

Imaginea Dragostea e capcana diavolului
Hande ALTAYLI

Oamenii obişnuiţi nu se abat de la reguli, inocenţii nu devin păcătoşi, iar binele nu se preschimbă în rău decât atunci când diavolul se hotărăşte să se amestece în vieţile muritorilor. Asli, o fată frumoasă şi independentă din Istanbul, se aruncă orbeşte într-o relaţie interzisă cu Ömer, un bărbat căsătorit care o ...

23,90 lei

Imaginea Brici
Gönül KIVILCIM

Într-un Istanbul în care explozia de culori din bazaruri coexistă cu cenuşiul aleilor dosnice, Brici devine liderul unui grup de copii ai străzii cu care împarte un adăpost minuscul şi o mie de vise. Până la un punct, fantezia debordantă a băiatului este singura cale de a evada din realitatea violentă şi lipsită de...

19,90 lei

Condiţii de folosire | Politica de confidenţialitate

Powered by nopCommerce

Designed by MAGICA International Trade

Copyright © 2012 Editura Univers. Toate drepturile rezervate.

Univers Publishing House, CUI:RO17108920, Reg.Com:J40/335/2005

Cartea-Cartilor.com